Criza economică mondială face ravagii în Liga lui Mitică. FRF ia măsuri drastice, chiar înaintea alegerilor generale din ianuarie. Federația lui Mircea Sandu a hotărât ca echipele din Liga 1 să poată reduce unilateral cu până la 50 la sută salariile jucătorilor. „La propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord să asocieze criza economică, ce se manifesta la nivel național și mondial, cu situația de forță majoră. În atare condiții, s-a decis ca toate cluburile din România, indiferent de nivelul la care activează, să aibă posibilitatea de a reduce unilateral drepturile financiare cuvenite jucătorilor cu cel mult 50 la sută, pentru o perioadă maximă de un an (21 decembrie 2009 – 21 decembrie 2010)„, se arată pe site-ul oficial al FRF.
UPDATE Comunicatul postat pe site-ul FRF a fost „îmbogățit”. Deși, inițial, textul emis de oficialii Federației nu lăsa loc de interpretari, la aproximativ două ore, pe www.frf.ro a apărut precizarea că hotărârea luată astăzi în cadrul Comitetului Executiv va trebui să primească în prealabil un „aviz juridic si o notă de fundamentare a respectivului aviz din partea Departamentului Juridic al FRF” (vezi foto. jos).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER